Extreme...

Vara, cald...soarele atat de puternic...a reusit sa invinga norii, razele sfasie placut frunzele copacilor.
Alearga, ca de obicei,in livada.Cu fiecare zi insa,devine tot mai curios.A ajuns sa dea tarcoale gardului, maretului gard din piatra,acoperit cu muschi, ce-i suprima libertatea, poate va gasi o iesire.Copacii sunt mici, nu are umbra,devine tot mai agitat.
Caldura il sufoca,nu are unde sa se ascunda, soarele i se reflecta pe spatele intunecat,nu are unde sa se ascunda.
Incet, dar sigur, isi pierde mintile.Incepe sa se agite,sa loveasca in pamant,sa alerge haotic, lovindu-se si zgariindu-se.
In fata lui, gardianul se inalta maret, tinandu-l prizonier.Nu vede,nu aude, se napusteste asupra lui ca o fiara.
Se da inapoi.Deasupra gardului se zareste un deal, o padure, se aude un susur de izvor rece.
Inauntrul sau se duce o lupta grea, prea grea pentru a o putea ignora.O parte din el vrea libertate,eleganta,galop,racoare... iar alta vroia admiratie, dragoste, lectii de calarie,stil...
Ajunge.Numai rezista.Asemenea unei furtuni se arunca pe gard.
Il loveste, necheaza, copitele nu se mai opresc, praful se ridica, inca loveste,lasa urme, dar nu il poate darama. Unul dintre picioare il doare, poate l-a rupt.Dar setea de libertatea e mai mare decat durerea, pe care nici nu o mai simte, in schimb, chinul libertatii e tot mai crud.

Se retrage o clipa.Necheaza puternic, si se arunca iar in lupta.
Ochii negri si profunzi sunt sangerii acum.Simbol intunecat al vechilor destainuiri,chinuit de lumina si caldura astrelor, numai rezista.
In loc de manzul zburdalnic de ieri,este o fiara ce isi arata puterea.O ultima incercare, isi spune.
A pornit.
Nu se mai poate opri.
Sunetele, strigatele, sunt ale unui prizonier, prizonier nu in livada, prizonier al propriei minti bolnave de caldura.
Drumul i se pare interminabil...asa lung...asa cald...asa departe..
Intr-un tarziu ajunge. Loveste cu trunchiul,capul,copitele.Sangereaza,blana i s-a patat de sudoarea chinului.
Inca o data.Iar.Si iar si iar.Se misca.O ultima lovitura.A reusit.
Gardul cade.Pietrele se prabusesc peste el.
A ravnit atat de mult, a incercat, a reusit...a murit..
De sub muntele acela de pietre, sange si muschi, inca i se mai vede o parte din corp.
Capul plecat,coama incurcata,izvoarede sange, ochii inca deschisi,inca profunzi,inca negri, plangand involuntar, el e mort.
A inceput sa ploua.Picaturile i-au spalat ranile,i-au sters lacrimile.Nu se mai poate bucura de racoarea ce s-a asternut acum.
A murit incatusat de propria speranta.